Extraordinar! A fost insultat Regele!

Pe cuvânt dacă mai înteleg de ce jurnaliştii "stau" pe un subiect zile în şir! S-a dus preşedintele la un post de televiziune micuţ, cu telespectatori cât într-o sală de teatru şi, gata!, au luat foc. "A zis preşedintele că Regele a fost trădător de ţară! Cum este posibil o aşa insultă?" şi bla, bla, bla, bla până azi, dacă nu cumva şi tot weekend-ul.

A zis preşedintele şi ce e cu asta? Cine mai ascultă ce spune Traian Băsescu? Eu de vreo doi nu mai pot nici să îi aud vocea, dar să mai ascult ce spune. "A fost insultat Regele!" Aşa o fi, dar cred că Regelul nici nu-i pasă de asta pentru că el ştie că sunt bazaconii spuse de un oarecare pe care Istoria nici nu îl va ţine minte. Regele este de mult timp în cartea de Istorie, într-o postură mai mult decât onorabilă şi nu are nevoie de permisiunea nimănui să rămână acolo, spre cinstea neamului românesc.

Păi, da, să vină Regele, să plece Băsescu, am auzit azi pe la televizoare. Doamne, ce neghiobie! Cum să vină? Locul Său este, cum am spus, în cartea de Istorie. Majestatea Sa este un om în vârstă, merită puţină odihnă după câte a făcut în această viaţă. Poate cineva o doreşte pe fiica Regelui să meargă la Cotroceni sau pe unui dintre Principi. Măi, oameni buni, vă sunt frigiderele goale şi mergeţi în concediu în piaţă, ca aveţi bani doar de un kil de cartofi, şi vă ţineţi de răsturnarea preşedintelui?

Extraordinar! Vor ungurii Ardealul!

Urmăresc de câteva zile discuţii nesfârşite despre unguri. Ce vor ei? Cum ce? Ardealul! Parcă am mai auzit eu chestia asta. Îmi amintesc de 1990, când se anunţa oficial că au intrat în ţară un şir lung de autocare cu unguri care vor să facă dreptate "ungurului" Mihai Cofariu, zdrobit în bătaie la Târgu Mureş. Am sunat disperată la Satu Mare, unde am prieteni buni, maghiari de mai multe generaţii. Îmi era frică să nu le ia Dumnezeu minţile şi să se alăture convoiului nimicitor care venea de la Budapesta. După zeci de telefoane mi-a răspuns o voce dragă. Bertolon îmi spune că noi, românii, suntem într-o ureche. "Nu e nici un autocar, nu iese nimeni la bătaie. Ne vedem de treaba noastră, ca şi până acum", mă asigură el. Într-adevăr, autocarele cu invadatori nu au venit nici atunci, nu vor veni nici acum, zic eu. Românii din Ardeal vorbesc ungureşte şi s-au însurat cu românce. Şi invers. Şi ei au salarii tăiate, şi la ei mâncarea este tot mai scumpă, şi la ei s-au închis spitale. Avem aceleaşi probleme. Cine să vrea sărăcia noastră?

Jurnal nipon

În mod surprinzător, călătorii din tramvaiul 36 discută intens despre dezastrul din Japonia. Spun surprinzător pentru că, la noi, altele sunt problemele: salarii mici, mult şomaj, Iri şi Moni Columbeanu, Pepe şi Oana Zăvoreanu.Tineri şi bătrâni stau cu ochii în televizor să vadă divorţurile anului, dar şi ce se mai întâmplă la celălalt capăt al pământului. "Nu ne cunoaştem pământul, ăsta-i adevărul. Îşi imagina cineva un astfel de val, de 10 metri? Sau un cutremur de 9? Păi, pe noi ne rădeau de pe faţa pământului, nu mai rămâneau decât căpşunarii din neamul nostru. Oricum suntem un neam de kkt: răi, hoţi, mincinoşi şi, mai ales leneşi", spune categoric bărbatul de lângă mine. Prietenul său schimbă subiectul Japonia şi cutremure, ca şi când ar fi normal. "De ce vorbeşti aşa? Uite, eu nu te mint. Nu am muncit o oră în viaţa mea şi nu mă plâng. Primesc ajutoare de la stat mai mult decât primeşti tu salariu la patron. Iau alocaţii pentru copii, pentru handicapul nevestii, pentru căldură, primăria îmi dă pachete şi ajutoare de sărbători. Să fiu al dracu dacă mă ridic de pe scaun pentru 500.000 de lei pe zi! Pentru un milion mă mai gândesc", îi răspunde prietenul său. Bravos, naţiune! Eu plătesc impozite ca să aibă statul bani să le dea ăstora. Iar ei, leneşii, stau cât e ziua de lungă la televizor ca să vadă ce a mai făcut Moni sau Zăvo! Trebuia să îi cer adresa puturosului să îi trimit şi eu un pachet de Paşte?

Jurnal cu bani

Cum staţi cu banii? Bine? Sau număraţi zilele până la salariu? Aşteptaţi cu înfrigurare bonurile de masă? Să stiţi că asta ar fi bine! Azi dimineaţă, o doamnă în vârstă, nu era boschetar, doar o bunicuţă, a pierdut câteva monezi de 10 bani pe când căuta ceva în portofel. Ce credeţi că a făcut femeia trecută prin viaţă? S-a târât în patru labe pe sub scaunele din tramvai, până şi-a adunat bănuţii. Când s-a ridicat şi a văzut că toţi ne uitam la ea, s-a jenat foarte tare şi a spus: "Sunt banii mei de pâine, alţii nu am." De aceea, am început să mă gândesc foarte serios din ce voi trăi eu când voi îmbătrâni pentru că nu aş vrea în nici un caz să fiu atât de disperată încât să ridic de jos monede pe care acum nu le iau niciodată când le primesc ca rest. Am să învăţ să iau şi bănuţii ăia galbeni foarte mici pe care încă nu i-am văzut, dar care se numesc "un ban". Sigur că exagerez, dar mă frământă tot mai des ziua de mâine. Prea am lălăit-o până acum şi constat că nu am nici un plan.

Jurnal IT

Mă ceartă cititorii (în număr mai mare decât credeam eu vreodată) că nu am mai scris pe blog. S-a făcut praf placa de ceva de la calculatorul personal si nu mai am Internet acasă. Naşpa, îmi lipseşte enorm, mai mult decât aş fi crezut. Dar, poveştile din tramvaiul 36 continuă... De mai multe zile visez în vagonul hârbuit care mă duce acasă sau la muncă. Foştii colegi de la "Bulina roşie" s-au mobilizat pe Facebook. Ce să vă spun: e Jihad. În fiecare zi sunt tot mai mulţi, postează fotografii, scriu amintiri îşi fac complimente. Sunt foarte emoţionată: a fost cea mai plăcută perioadă din viaţa mea. Am întâlnit acolo nişte tineri care au crescut frumos, după gusturile mele. Fac mişto unul de altul, când văd fotografiile recente. Eu aduc prostamol, zice unul. Mă grăbesc să vin şi eu cu o ofertă: aduc ceai de gălbenele. Una peste alta, s-a pus de o întâlnire la cârciumă. Greşit! Până acum au confirmat peste 100 de persoane, cam cât la o nuntă. Eu am nervi la stomac de emoţii: m-au sunat colegi dragi pe care nu i-am văzut de 10 -15 ani. De aceea, drumurile mele cu RATB nu mai sunt o povara: am timp să mă gândesc cât de frumoşi sunt, totuşi, oamenii!

Jurnal vesel, de tramvai

Cititorii acestui blog îmi reproşează că scriu despre lucruri prea triste. Cum triste dragă? Păi, de câte ori nu m-am înveselit eu în tramvai! „Ooooooo! O! O! O! O! Oooooooo! Zale Dumbale, Ale Dumbale, Zii Salamule!” Asta e favorita mea, am auzit-o de atâtea ori de la tinerii cu care călătoresc zilnic. Telefoanele lor sunt mai noi decât ale mele, totuşi nu se aude chiar bine. Mi-a trebuit vreo două luni să înţeleg că „artistul” este Florin Salam. În altă zi, îi aud cu altă piesă din repertoriu. „Am o melodie şmecheră rău de tot! Ia auzi: Tu mi-ai furat iubireaaaaaaa într-o ziiiii! Îţi place să te joci cu inima meeeeaaaa? Am sărutat pământul şi am plâââââââns, durerea mea până la ceruri a ajuuuuuuns!” Dacă asta nu e vesel, nu e distracţie, aş vrea să ştiu cum este? Vă vine să credeţi că „am sărutat pământul” are peste 4.000.000 de accesări pe Youtube? În fiecare zi sunt up date-tată cu manele şi nimic nu pare trist în tramvai. Doar că voi nu ştiţi cât de frumoasă este această lume.

Jurnal neinteresant, din tramvai

Colega Anca nu crede că cineva, fie ea şi romancă sau boschetar, poate să urineze în tramvai, aşa, cu toată lumea de faţă. Pentru că are maşinuţa defectă, aproape m-a implorat să „o iau” cu tramvaiul 36 să vadă şi ea fauna despre care tot scriu pe acest blog. A avut ghinion! Sub nasul nostru, manipulantul a plecat şi ne-a lăsat seara târziu într-o staţie pustie de pe platforma Pipera. Zgribulite, ne-am urcat apoi într-un hârb care se retrăgea, din fericire, pe traseul bun pentru noi. Eram să spun că am vorbit tot drumul, dar aş fi greşit. Ancutza zicea ceva dar ochii ei erau ţintă în spatele tramvaiului, unde se aştepta ca din moment, în moment, să se pişe cineva. Ghinion curat: eram vreo şapte zgribuliţi care mai degrabă ar fi făcut pe ei decât să meargă în spate. „Vezi? Nimic interesant! Jură-te că ai scris adevărul!”, mă somează Anca. Îmi sare în ajutor un alt coleg. „Asta nu e nimic. Într-o zi am rămas cu gura căscată când un bărbat s-a dus în spatele vagonului, s-a lăsat pe vine şi a făcut treaba mare”, spune Alex ruşinat că trebuie să spună aşa ceva.