Jurnal de tramvai

La Piaţa Obor, se urcă doi pensionari, cu sacoşele cam goale. "Băi, îmi vine să îi omor pe ăştia! Am ajuns să cumpăr un kilogram de cartofi? Ce mama dracului!", zice unul dintre ei. Pe al doilea l-am îndrăgit imediat. "De ce să îi omori mă, să ajungi la puşcărie? Ţi-ar conveni ţie! Trei mese calde pe zi, nu speli, nu calci, nu plăteşti impozite sau facturi, stai toată ziua şi ai şi medicamente gratuite! Ce te mai superi atât? Nu vezi că ăştia scumpesc tot ce mişcă? Cum merge ceva în ţara asta, cum, hop şi ei cu taxe majorate, cu impozite şi tva-uri. Dacă ar putea, ne-ar coase şi stomacul, dar nu pot, ne pun să o facem singuri. Din cartofii ăia pe care i-ai cumpărat, cât trăieşti? Cât să nu cazi pe stradă de foame, atât îţi lasă, iar tu taci şi nu faci nimic. Asta înseamnă să fii deştept în politică. Te-au adus comuniştii în picioarele goale de la ţară, te-au învăţat o meserie şi ţi-au dat un salariu de căcat. Şi, tu? Ce-ai făcut? Ai mâncat iaurt ca să îşi iei casă în rate şi frigider. Atât te-a dus mintea. Ai tăcut atunci, taci şi acum! Cine să te salveze?"