Jurnal de tramvai

Nu ştiu de ce, dar ziua de azi a fost plictisitoare în tramvaiul 36. Asta până când a urcat un tip tânăr care vorbea la telefon. S-a aşezat la uşă ca şi când urma să coboare la următoarea staţie, dar nu a fost aşa. O băbuţă cu sacoşe grele vrea să urce la Piaţa Obor şi dă de tip care bloca scara. Tânărul spune la telefon ceva teribil, care mi-a stricat ziua. "Stai dragă, că e una pe care o caută moartea pe acasă şi ea circulă cu tramvaiul! Of, cât mi-aş dori să o văd ca pe aia de aseară, cu creierii împrăştiaţi pe asfalt!" Ştiu că nu ar trebui să scriu despre asta, e mult prea cumplit, dar nu pot să îmi scot dialogul ăsta din cap. Nu făcuse nimic rău biata bunicuţă, cum să îi doreşti un sfârşit atât de groaznic, doar că ţi-a apărut în faţă când nu voia un oarecare. Dar, ce mai mă mir eu când nimeni nu mai respectă pe nimeni, când artiştii mor în singurătate cu pensii mizere, când "televizoarele" arată numai ciudaţi şi curvăsărime? Voi pe cine mai respectaţi?