Extraordinar! A fost insultat Regele!

Pe cuvânt dacă mai înteleg de ce jurnaliştii "stau" pe un subiect zile în şir! S-a dus preşedintele la un post de televiziune micuţ, cu telespectatori cât într-o sală de teatru şi, gata!, au luat foc. "A zis preşedintele că Regele a fost trădător de ţară! Cum este posibil o aşa insultă?" şi bla, bla, bla, bla până azi, dacă nu cumva şi tot weekend-ul.

A zis preşedintele şi ce e cu asta? Cine mai ascultă ce spune Traian Băsescu? Eu de vreo doi nu mai pot nici să îi aud vocea, dar să mai ascult ce spune. "A fost insultat Regele!" Aşa o fi, dar cred că Regelul nici nu-i pasă de asta pentru că el ştie că sunt bazaconii spuse de un oarecare pe care Istoria nici nu îl va ţine minte. Regele este de mult timp în cartea de Istorie, într-o postură mai mult decât onorabilă şi nu are nevoie de permisiunea nimănui să rămână acolo, spre cinstea neamului românesc.

Păi, da, să vină Regele, să plece Băsescu, am auzit azi pe la televizoare. Doamne, ce neghiobie! Cum să vină? Locul Său este, cum am spus, în cartea de Istorie. Majestatea Sa este un om în vârstă, merită puţină odihnă după câte a făcut în această viaţă. Poate cineva o doreşte pe fiica Regelui să meargă la Cotroceni sau pe unui dintre Principi. Măi, oameni buni, vă sunt frigiderele goale şi mergeţi în concediu în piaţă, ca aveţi bani doar de un kil de cartofi, şi vă ţineţi de răsturnarea preşedintelui?

Extraordinar! Vor ungurii Ardealul!

Urmăresc de câteva zile discuţii nesfârşite despre unguri. Ce vor ei? Cum ce? Ardealul! Parcă am mai auzit eu chestia asta. Îmi amintesc de 1990, când se anunţa oficial că au intrat în ţară un şir lung de autocare cu unguri care vor să facă dreptate "ungurului" Mihai Cofariu, zdrobit în bătaie la Târgu Mureş. Am sunat disperată la Satu Mare, unde am prieteni buni, maghiari de mai multe generaţii. Îmi era frică să nu le ia Dumnezeu minţile şi să se alăture convoiului nimicitor care venea de la Budapesta. După zeci de telefoane mi-a răspuns o voce dragă. Bertolon îmi spune că noi, românii, suntem într-o ureche. "Nu e nici un autocar, nu iese nimeni la bătaie. Ne vedem de treaba noastră, ca şi până acum", mă asigură el. Într-adevăr, autocarele cu invadatori nu au venit nici atunci, nu vor veni nici acum, zic eu. Românii din Ardeal vorbesc ungureşte şi s-au însurat cu românce. Şi invers. Şi ei au salarii tăiate, şi la ei mâncarea este tot mai scumpă, şi la ei s-au închis spitale. Avem aceleaşi probleme. Cine să vrea sărăcia noastră?

Jurnal nipon

În mod surprinzător, călătorii din tramvaiul 36 discută intens despre dezastrul din Japonia. Spun surprinzător pentru că, la noi, altele sunt problemele: salarii mici, mult şomaj, Iri şi Moni Columbeanu, Pepe şi Oana Zăvoreanu.Tineri şi bătrâni stau cu ochii în televizor să vadă divorţurile anului, dar şi ce se mai întâmplă la celălalt capăt al pământului. "Nu ne cunoaştem pământul, ăsta-i adevărul. Îşi imagina cineva un astfel de val, de 10 metri? Sau un cutremur de 9? Păi, pe noi ne rădeau de pe faţa pământului, nu mai rămâneau decât căpşunarii din neamul nostru. Oricum suntem un neam de kkt: răi, hoţi, mincinoşi şi, mai ales leneşi", spune categoric bărbatul de lângă mine. Prietenul său schimbă subiectul Japonia şi cutremure, ca şi când ar fi normal. "De ce vorbeşti aşa? Uite, eu nu te mint. Nu am muncit o oră în viaţa mea şi nu mă plâng. Primesc ajutoare de la stat mai mult decât primeşti tu salariu la patron. Iau alocaţii pentru copii, pentru handicapul nevestii, pentru căldură, primăria îmi dă pachete şi ajutoare de sărbători. Să fiu al dracu dacă mă ridic de pe scaun pentru 500.000 de lei pe zi! Pentru un milion mă mai gândesc", îi răspunde prietenul său. Bravos, naţiune! Eu plătesc impozite ca să aibă statul bani să le dea ăstora. Iar ei, leneşii, stau cât e ziua de lungă la televizor ca să vadă ce a mai făcut Moni sau Zăvo! Trebuia să îi cer adresa puturosului să îi trimit şi eu un pachet de Paşte?

Jurnal cu bani

Cum staţi cu banii? Bine? Sau număraţi zilele până la salariu? Aşteptaţi cu înfrigurare bonurile de masă? Să stiţi că asta ar fi bine! Azi dimineaţă, o doamnă în vârstă, nu era boschetar, doar o bunicuţă, a pierdut câteva monezi de 10 bani pe când căuta ceva în portofel. Ce credeţi că a făcut femeia trecută prin viaţă? S-a târât în patru labe pe sub scaunele din tramvai, până şi-a adunat bănuţii. Când s-a ridicat şi a văzut că toţi ne uitam la ea, s-a jenat foarte tare şi a spus: "Sunt banii mei de pâine, alţii nu am." De aceea, am început să mă gândesc foarte serios din ce voi trăi eu când voi îmbătrâni pentru că nu aş vrea în nici un caz să fiu atât de disperată încât să ridic de jos monede pe care acum nu le iau niciodată când le primesc ca rest. Am să învăţ să iau şi bănuţii ăia galbeni foarte mici pe care încă nu i-am văzut, dar care se numesc "un ban". Sigur că exagerez, dar mă frământă tot mai des ziua de mâine. Prea am lălăit-o până acum şi constat că nu am nici un plan.

Jurnal IT

Mă ceartă cititorii (în număr mai mare decât credeam eu vreodată) că nu am mai scris pe blog. S-a făcut praf placa de ceva de la calculatorul personal si nu mai am Internet acasă. Naşpa, îmi lipseşte enorm, mai mult decât aş fi crezut. Dar, poveştile din tramvaiul 36 continuă... De mai multe zile visez în vagonul hârbuit care mă duce acasă sau la muncă. Foştii colegi de la "Bulina roşie" s-au mobilizat pe Facebook. Ce să vă spun: e Jihad. În fiecare zi sunt tot mai mulţi, postează fotografii, scriu amintiri îşi fac complimente. Sunt foarte emoţionată: a fost cea mai plăcută perioadă din viaţa mea. Am întâlnit acolo nişte tineri care au crescut frumos, după gusturile mele. Fac mişto unul de altul, când văd fotografiile recente. Eu aduc prostamol, zice unul. Mă grăbesc să vin şi eu cu o ofertă: aduc ceai de gălbenele. Una peste alta, s-a pus de o întâlnire la cârciumă. Greşit! Până acum au confirmat peste 100 de persoane, cam cât la o nuntă. Eu am nervi la stomac de emoţii: m-au sunat colegi dragi pe care nu i-am văzut de 10 -15 ani. De aceea, drumurile mele cu RATB nu mai sunt o povara: am timp să mă gândesc cât de frumoşi sunt, totuşi, oamenii!

Jurnal vesel, de tramvai

Cititorii acestui blog îmi reproşează că scriu despre lucruri prea triste. Cum triste dragă? Păi, de câte ori nu m-am înveselit eu în tramvai! „Ooooooo! O! O! O! O! Oooooooo! Zale Dumbale, Ale Dumbale, Zii Salamule!” Asta e favorita mea, am auzit-o de atâtea ori de la tinerii cu care călătoresc zilnic. Telefoanele lor sunt mai noi decât ale mele, totuşi nu se aude chiar bine. Mi-a trebuit vreo două luni să înţeleg că „artistul” este Florin Salam. În altă zi, îi aud cu altă piesă din repertoriu. „Am o melodie şmecheră rău de tot! Ia auzi: Tu mi-ai furat iubireaaaaaaa într-o ziiiii! Îţi place să te joci cu inima meeeeaaaa? Am sărutat pământul şi am plâââââââns, durerea mea până la ceruri a ajuuuuuuns!” Dacă asta nu e vesel, nu e distracţie, aş vrea să ştiu cum este? Vă vine să credeţi că „am sărutat pământul” are peste 4.000.000 de accesări pe Youtube? În fiecare zi sunt up date-tată cu manele şi nimic nu pare trist în tramvai. Doar că voi nu ştiţi cât de frumoasă este această lume.

Jurnal neinteresant, din tramvai

Colega Anca nu crede că cineva, fie ea şi romancă sau boschetar, poate să urineze în tramvai, aşa, cu toată lumea de faţă. Pentru că are maşinuţa defectă, aproape m-a implorat să „o iau” cu tramvaiul 36 să vadă şi ea fauna despre care tot scriu pe acest blog. A avut ghinion! Sub nasul nostru, manipulantul a plecat şi ne-a lăsat seara târziu într-o staţie pustie de pe platforma Pipera. Zgribulite, ne-am urcat apoi într-un hârb care se retrăgea, din fericire, pe traseul bun pentru noi. Eram să spun că am vorbit tot drumul, dar aş fi greşit. Ancutza zicea ceva dar ochii ei erau ţintă în spatele tramvaiului, unde se aştepta ca din moment, în moment, să se pişe cineva. Ghinion curat: eram vreo şapte zgribuliţi care mai degrabă ar fi făcut pe ei decât să meargă în spate. „Vezi? Nimic interesant! Jură-te că ai scris adevărul!”, mă somează Anca. Îmi sare în ajutor un alt coleg. „Asta nu e nimic. Într-o zi am rămas cu gura căscată când un bărbat s-a dus în spatele vagonului, s-a lăsat pe vine şi a făcut treaba mare”, spune Alex ruşinat că trebuie să spună aşa ceva.

Jurnal cu fluide

Colegii şi prietenii care au maşină nu sunt interesaţi de experienţa mea de călător cu tramvaiul. Ei nu ştiu (probabil) că Rudolf Giuliani a câştigat postul de primar al metropolei New York apelând şi la astfel de informaţii. Cu un an înainte de campania electorală, el a trimis pe toate tronsoanele de metrou ale metropolei operatori de sondare a opiniei publice, să înregistreze ce anume vorbesc oamenii, ce îi preocupă, ce îi nelinişteşte. Astfel a ştiut exact ce mesaje să transmită la mitingurile electorale din diverse cartiere ale oraşului. De pildă, aseară eram amorţită de frig şi mă adunasem toată în scaunul rece din tramvai. Urcă un boschetar bătrân care aşteptase respectuos să urce "ceilalţi", apoi s-a aşezat cuminte, în şezut, într-un colţ de scară. A pus bocceluţa sub scaunul din apropiere, să nu încurce pe cineva. "Uite, un amărât cu bun simţ", mi-am zis eu în gând. Parcă m-ar fi auzit: imediat s-a pişat pe el. De parcă nu duhnea el destul! În mai puţin de zece secunde, din spate, ajunge în dreptul meu un lichid care se scurgea din spatele tramvaiului. Instinctiv întorc capul să văd sursa. În spatele tramvaiului o ţigancă se ştergea între picioare cu fustele înflorate. Se pişase din picioare. Sunt sigură că această poveste este oribilă pentru eventualii cititori. Dar jur că este adevărată. Să vă mai spun că nimeni din nu a scos un sunet?

sunet

Jurnal de cumpărături

Nu am fost la shopping, ci am făcut cumpărături în tramvai. Urcă în câte o staţie unul, doi, "comercianţi". Orice produs un leu, doar cele mai "de lux" costă 3 lei. Pe femeia de azi am văzut-o de mai multe ori, dar nu am cumpărat, fireşte, nimic, pentru că eu ştiu deja zicala "Un leu dai, un leu face!" E vorbă din popor şi e verificată în timp. Totuşi, femeia şi-a prezentat atât de frumos marfa încât mi s-a făcut milă. Am luat o lanternă cu brichetă -1 leu, un aprinzător de aragaz - 3 lei, două pixuri -1 leu şi , cireaşa de pe tort, un toc de ochelari -3 lei. Mamăăăăăăăă, am fost la cumpărături! Am rezolvat mai multe probleme şi nici nu m-am ridicat de pe scaun. Sper să vină şi mâine cu nişte batiste din hârtie, leucoplast şi mi-ar trebui şi o îmbrăcăminte pentru buletin. Şi mai spun cârcotaşii că e scumpă viaţa în Capitală! Sper că şi femeia a câştigat ceva bănuţi, că doar pentru ea mi-am trecut peste principii.

Jurnal de tramvai

Este o mega-discuţie: rromi, romi sau ţigani? Politicienii se bat în argumente: să se deosebească românii de ţigani şi invers! Însă, eu ştiu mai bine decât ei: nu e nici o diferenţă. Români, romi, ţigani, totuna. Trei domnişoare, eleve la un liceu de pe platforma Pipera, la uşa din faţă a tramvaiului. Erau îmbrăcate ca nişte paparude. Una avea blugi intraţi în cur, cu talie joasă, cercei mari, geacă lucioasă, unghii ojate în trei culori. Nu coborau "la prima", dar stăteau în uşă. Când s-au urcat trei puştani, rromi sau romi, adică ţigani, au dat nas în nas cu domnişorica. Să vezi spectacol! Într-o secundă, primul pune mâinele pe sânii fetii şi strigă în gura mare: "Să-mi bag pula, ce moi sunt. Bă, să fiu al dracului dacă nu sunt moi!" Ce credeţi că au făcut călătorii? Dar colegele? Aţi ghicit! Nimic. Singura care a reacţionat a fost eleva de liceu. Râdea şi spunea ceva de genul "Lasă-mă, că îmi place!" Până şi eu m-am simţit rromancă, nu am reacţionat în nici un fel.

Jurnal (trist) de tramvai

Primarii tot vorbesc de Bucureşti ca de o metropolă. Să le fie ruşine! A nins trei zile la începutul anului şi pe trotuare zace încă ceva jegos peste zăpada de atunci. La rigole, se scurge ceva mâlos şi scârbos, iar peste toată porcăria asta sunt aruncate mucuri, hărtii şi pet-uri. Nu am vazut nici un muncitor de la salubritate de mai bine de o lună, or fi în concediu toţi? De aceea spun, azi, ca şi alte dăţi, hai să îi lăsăm pe politicieni fără maşini. Să circule şi ei cu mijloacele de transport în comun, să văd cum înoată în jeg ca să urce într-un tramvai hârbuit, pe care l-a aşteptat 30 de minute. Sigur că este o fantasmă, de parcă primarul doctor sau general, vreun şef de partid sau un parlamentar de Bucureşti ar veni în Titan sau în Pipera să vadă jegul gros şi vidanjele care descarcă zilnic căcatul din Voluntari! O colegă a căzut azi şi şi-a distrus hainele şi cheful de muncă. A alunecat pe gheaţa amestecată cu noroi de pe BULEVARDUL Dimitrie Pompeiu şi a căzut lată. Nu şi-a rupt nimic, dar rămăsese cu privirea pierdută, fără să ştie ce ar trebui să facă. Încerc să mă protejez, ca struţul care îşi îndeasă capul în nisip, şi citesc o carte în tramvai. Alternativa e să mă uit pe geamul unsuros al tramvaiului şi să văd... METROPOLA.

Jurnal de autobuz

Azi, tramvaiul 36 nu m-a aşteptat, a plecat sub nasul meu, iar următorul ar fi venit peste 20 -30 de minute. Am schimbat traseul şi vă spun povestea din autobuzul 253. Oribil, circulă pe Fundeni, pe lângă spitalul cu acelaşi nume. Râuri de oameni bolnavi, veniţi din provincie. Îi cunoşti de departe, după haine, după încălţăminte, după cum se scobesc şi se scarpină pe unde au nevoie. Vorbesc tare şi au paporniţe din rafie. "Ce ţi-a zis mă că ai?", întreabă (probabil) mama, pe tânăr. "Dracu ştie că că nu am înţeles nimic, iar pe hârtie a scris ceva mare şi lăbărţat. Nici bani de bulinele lor nu am, aşa că mă fac eu bine cumva", vine răspunsul. Atunci, de ce a mai fost la doctor?, mă întreb eu. Doctoriţa a spus ceva ce suna savant, aşa cum fac aproape toţi, nu mai ştiu să vorbească normal. Acasă cum vorbesc oamenii aştia în halate albe? Îmi amintesc cu tristeţe în ziua când am fost la doctor cu piciorul rupt. După mult timp de aşteptare a venit un doctor tânăr şi frumuşel, dar eu plângeam de durere. A stat la cinci metri de mine, s-a uitat pe radiografie şi mi-a aruncat după umăr: "Ghips", apoi a plecat. 30 de secunde consultaţia. De unde învăţase bărbatul acela frumos să dispreţuiască pacientul suferind? Oare de ce nu a aflat tânărul din 253 din ce cauză are dureri?

Jurnal de tramvai

Nu ştiu de ce, dar ziua de azi a fost plictisitoare în tramvaiul 36. Asta până când a urcat un tip tânăr care vorbea la telefon. S-a aşezat la uşă ca şi când urma să coboare la următoarea staţie, dar nu a fost aşa. O băbuţă cu sacoşe grele vrea să urce la Piaţa Obor şi dă de tip care bloca scara. Tânărul spune la telefon ceva teribil, care mi-a stricat ziua. "Stai dragă, că e una pe care o caută moartea pe acasă şi ea circulă cu tramvaiul! Of, cât mi-aş dori să o văd ca pe aia de aseară, cu creierii împrăştiaţi pe asfalt!" Ştiu că nu ar trebui să scriu despre asta, e mult prea cumplit, dar nu pot să îmi scot dialogul ăsta din cap. Nu făcuse nimic rău biata bunicuţă, cum să îi doreşti un sfârşit atât de groaznic, doar că ţi-a apărut în faţă când nu voia un oarecare. Dar, ce mai mă mir eu când nimeni nu mai respectă pe nimeni, când artiştii mor în singurătate cu pensii mizere, când "televizoarele" arată numai ciudaţi şi curvăsărime? Voi pe cine mai respectaţi?

Jurnal de tramvai, cu păsărele

Bătrânii au uitat de ruşine şi stau noaptea cu ochii la televizor să vadă "prostii". Zice călătorul din spatele meu unuia mai tânăr, de vizavi. "Măi, de ce îşi arată Bianca păsărica la televizor şi în ziare? Şi ţâţele? Nu îi e ruşine, dracului s-o ia!" "Cum de ce? Atât are! Ce ai vrea să îţi arate? Dinţii? Degetele de la picioare? Astea care apar goale la televizor nu ştiu să facă nimic, nici să se reguleze. Stau şi ele pe spate şi aşteaptă să le facă fotbaliştii praştie! Dacă o întrebi, precis o să îţi spună că e studentă, la Drept sau la Relaţii Internaţionale. Toate sunt studente undeva şi peste câţiva ani aflii că au luat şi diplomă. Acu nu mai dau examen, răspund pe calculator la nişte întrebări pe care le ştiu dinainte.", spune bărbatul mai "informat". "Dar cu ruşinea cum rămâne? Să te vadă vecinii cum te-a făcut muica ta? Să povesteşti ce gust avea sperma?", vrea să ştie vecinul meu din spate. "Las-o dracului de ruşine, tataie, că aia câştigă pensia ta pe zece ani într-o seară.", vine răspunde celălalt.

Jurnal de tramvai

La Piaţa Obor, se urcă doi pensionari, cu sacoşele cam goale. "Băi, îmi vine să îi omor pe ăştia! Am ajuns să cumpăr un kilogram de cartofi? Ce mama dracului!", zice unul dintre ei. Pe al doilea l-am îndrăgit imediat. "De ce să îi omori mă, să ajungi la puşcărie? Ţi-ar conveni ţie! Trei mese calde pe zi, nu speli, nu calci, nu plăteşti impozite sau facturi, stai toată ziua şi ai şi medicamente gratuite! Ce te mai superi atât? Nu vezi că ăştia scumpesc tot ce mişcă? Cum merge ceva în ţara asta, cum, hop şi ei cu taxe majorate, cu impozite şi tva-uri. Dacă ar putea, ne-ar coase şi stomacul, dar nu pot, ne pun să o facem singuri. Din cartofii ăia pe care i-ai cumpărat, cât trăieşti? Cât să nu cazi pe stradă de foame, atât îţi lasă, iar tu taci şi nu faci nimic. Asta înseamnă să fii deştept în politică. Te-au adus comuniştii în picioarele goale de la ţară, te-au învăţat o meserie şi ţi-au dat un salariu de căcat. Şi, tu? Ce-ai făcut? Ai mâncat iaurt ca să îşi iei casă în rate şi frigider. Atât te-a dus mintea. Ai tăcut atunci, taci şi acum! Cine să te salveze?"

Jurnal de tramvai

După patru ani, mi-am adus aminte ca am blog. Eu şi înca nj de milioane de oameni. Sper că nici unul nu s-a gândit să scrie un jurnal de tramvai, linia 36, ca să dau o informaţie exactă. În fiecare zi aud şi văd o lume fascinantă în tramvaiul 36. Azi am întâlnit o doamnă în vârstă (îmbrăcată mai bine decât mine) care vorbea singură. Avea multe probleme la mansardă. "De ce se fut românii în cur?", se întreabă femeia şi tot ea răspunde: "Poate le place! Dacă le place, să le dăm mai mult! Dacă nu zic nimic, le dăm peste tot, îi punem capră!" Am închis cartea pe care o citeam şi mi-am dat seama că femeia cu neuronii plecaţi de acasă avea dreptate. Românii se lasă siluiţi în fiecare zi şi nu spun nimic. Ahaaa! Zic politicienii. Vă place? Vă dăm mai mult! De ce un profesor se reseamnează să constate că are salariu derizoriu, că i-au luat banii pentru cărţi, că poate fi dat afară oricând, că nu mai primeşte sporuri de fidelitate, de dirigenţie etc. Nu protestează, doar bârfeşte în cancelarie şi se plânge acasă. Se îmbracă de la second hand şi mănâncă în pauze câte un covrig. De aceea zic şi eu ca bătrâna cu pitici pe creier: poate le place!